Descriere:
Despre calitatea prezenței terapeutice – litera R din NARM (NeuroAfective Relational Model)
Acest atelier vă invită într-un spațiu de explorare profundă a relației terapeutice — locul în care, în lucrul cu trauma de dezvoltare, se întâmplă de fapt transformarea.
În modelul NARM, relația nu este doar un context, ci un instrument viu de lucru. Capacitatea terapeutului de a rămâne în contact — cu sine și cu clientul — mai ales în momentele încărcate, ambigue sau dificile, devine esențială.
Pe parcursul celor două zile, vom explora cum se manifestă această prezență relațională în practică:
- Cum rămânem ancorați în relație atunci când apar activări, retrageri sau confuzie
- Cum ne folosim intuiția nu ca o intervenție „din afară”, ci ca o extensie a contactului viu cu clientul care să ne ajute să formulăm întrebările
- Cum navigăm momentele în care nu știm, fără să pierdem relația
Vom cultiva împreună o atitudine de curiozitate autentică — nu doar față de client, ci și față de propriile noastre reacții, impulsuri și limite în relație.
Atelierul îmbină momente de predare, demonstrații live, exerciții experiențiale și reflecție în grup, oferind un cadru în care puteți observa și experimenta direct cum se construiește și se susține relația terapeutică în lucrul cu trauma de dezvoltare.
Veți avea, de asemenea, posibilitatea de a participa la o oră de supervizare de grup acreditată în cadrul formării NARM.
📅 Când: 30-31 Octombrie, 10:00 – 18:00 GMT +2 (Bucharest Time)
📍 Unde: București Centru (locația va fi disponibilă ulterior)
„Abordarea centrată pe intuiție în postura terapeutului este promițătoare, inedită și esențială. Mulțumesc mult pentru acest atelier.”
„Am apreciat prezența plină de calitate a Barbarei, bucuria și plăcerea ei de a fi acolo alături de noi.”
Cui i se adresează?
Psihoterapeuților, psihologilor, coachilor și studenților care au terminat sau studiază modelul NARM
Ziua de duminică – 1 noiembrie – este deschisă și terapeuților care nu au formare în NARM și oferă o introducere accesibilă în această abordare relațională. Pentru înscrieri la acest eveniment, vă rugăm să folosiți acest link:
Facilitator: Barbara Pawson-Van Pevenage
Barbara este terapeut NARM cu peste 12 ani experiență în modelul NARM, și asistent la trainingurile internaționale NARM
Sunt psihoterapeut cu peste 30 de ani de experiență profesională în Bruxelles și Londra. Am o diplomă de master în Psihologia Adicțiilor și m-am format la universități și centre specializate din Marea Britanie, Irlanda, SUA și Germania, printre altele. De-a lungul carierei mele, mi-am dezvoltat și abilități de predare în domenii precum munca în grup, etica și trauma de dezvoltare. Acest lucru mi-a permis să organizez și să conduc ateliere în toată Europa.
Din 2014, mă formez în metoda NARM și contribui la promovarea și predarea acesteia în Europa (Polonia, România, Belgia, Franța și Germania). De câțiva ani, sunt asistent senior NARM, oferind supervizare de grup, demonstrații și sesiuni introductive în Polonia, România și Franța. În același timp, organizez ateliere de dezvoltare (cu prezență fizică și online) pentru profesioniștii în terapie pe teme legate de abordarea NARM. Aceste ateliere se desfășoară în engleză, franceză sau alte limbi, cu traducere.
https://narmtraining.co.uk/contact-us
Vă așteptăm cu drag!
**Evenimentul este organizat de ELAN VITAL CONNECT. Organizatorii își rezervă dreptul de a anula formarea în cazul unor evenimente neprevăzute care fac imposibilă desfășurarea acesteia. Într-o astfel de situație, plățile efectuate de participanți vor fi rambursate.





Recenzii
Nu există recenzii până acum.