Ființele umane se nasc mai degrabă neterminate, dependenți de mediu, și într-o stare de continuă dezvoltare.
Pentru a deveni adulți autonomi, trebuie să ne dezvoltăm capacități importante, cum ar fi permanența obiectului, un simț susținut al sinelui, să știm ce ne dorim în viață și curajul de a ne asuma responsabilitatea. Pentru a dezvolta aceste capacități, depindem de sprijinul mediului nostru. Dacă ne lipsește acest sprijin, învățăm devreme în viață că ceea ce vrea să apară în mod autentic din interior este defect sau greșit.
Ca urmare, impulsurile naturale se încurcă cu temerile și începem să ne adaptăm nu numai prin tensiune, contracție și prăbușire (colapsare) în corpurile noastre, ci și prin distorsiuni ale percepției noastre de sine. Acest lucru afectează modul în care ne raportăm la noi înșine, la nevoile și emoțiile noastre. Acest lucru, afectează la rândul său, modul în care ne raportăm la cei dragi (parteneri, copii, părinți) și modul în care ne raportăm la întreaga lume. Menținem o perspectivă pozitivă sau ne resemnăm cu convingerea că viața are puține de oferit?
În cadrul acestui seminar, vom explora rușinea și vinovăția nu ca pe niște emoții, ci ca pe strategii învățate. Vom descoperi modul în care contribuim la aceste dinamici inconfortabile și prețul mare pe care îl plătim pentru a le menține active: ne diminuează capacitatea de iubire, sexualitate și intimitate, de a ne conecta cu noi înșine și cu ceilalți și de a ne manifesta în mod autentic în lume.
Avem speranță că prin acest atelier vom putea începe să vedem cum rușinea creează suferință, ne dereglează corpul și este, probabil, cauza principală a multor simptome, aparent fără legătură între ele.
Acest seminar nu este doar o prelegere teoretică. Vom explora dinamica rușinii și a vinovăției personal și în cadrul grupului. Învățând unii de la alții, începem adesea să înțelegem că ceea ce credeam a fi adevăruri sunt doar fantezii teribile.
Obiective de învățare
– Înțelegerea scopului rușinii și vinovăției sănătoase
– Cum, când și de ce rușinea și vinovăția sănătoase devin cronice și toxice
– Cum să le diferențiem pe cele două
– Ce rol joacă rușinea și vinovăția în trauma de dezvoltare
– De ce rușinea și vinovăția ne afectează sentimentul de identitate
– Efectele transgeneraționale
– Ce legătură au aceste dinamici cu emoțiile nerezolvate, în special cu furia
– Ce determină aceste dinamici în prezent
Facilitator:
Stephan Konrad Niederwieser activează în domeniul psihoterapiei de la finalizarea formării sale în Hakomi în 1987. Hakomi este o psihoterapie corporală experiențială care include în mod activ mindfulness atât pentru client, cât și pentru terapeut. De atunci, Stephan s-a format în multe alte modalități, inclusiv Somatic Experiencing, Integral Somatic Psychology și DARe. A învățat și a practicat diverse forme de terapie prin constelații și face parte din echipa de formare a Academiei Polyvagal din Germania.
În ultimii 10 ani, s-a specializat în NARM, devenind Master Practitioner care certifică alți Master Practitioners în modelul NARM. Pentru practicienii NARM, el oferă seminarii de aprofundare care se concentrează pe aspecte specifice ale NARM, cum ar fi lucrul cu inima, intersubiectivitatea, iubirea și sexualitatea, narcisismul și multe altele.
Este co-autor, împreună cu Dr. Laurence Heller, al cărții Healing Shame and Guilt: The Developmental Roots of Chronic Shame and Guilt and How the Neuroaffective Relational Model (NARM) Can Help You Heal and Reconnect, care va apărea în luna Mai, la Editura Herald.
De anul acesta, Stephan face parte și din echipa NARM România, în calitate de trainer formator în modelul NARM pentru ciclul de formare decembrie 2026 – februarie 2028. Mai multe detalii pe site-ul www.narm.ro
NB: La acest atelier locurile în sala de conferințe sunt limitate.
**Evenimentul este organizat de ELAN VITAL CONNECT. Organizatorii își rezervă dreptul de a anula formarea în cazul unor evenimente neprevăzute care fac imposibilă desfășurarea acesteia. Într-o astfel de situație, plățile efectuate de participanți vor fi rambursate.






Recenzii
Nu există recenzii până acum.